Sport
Cristiano Bergodi vine antrenor la Universitatea? Totul s-ar putea decide astăzi

Astăzi ar fi ziua decisivă în ceea ce privește instalarea lui Bergodi în postura de antrenor principal la Universitatea Craiova. Fanatik anunță că Mihai Rotaru s-ar fi înțeles cu italianul. 

Bergodi ar fi alesul lui Mihai Rotaru, anunță Fanatik. Italianul ar urma să aibă un contract cu un salariu de 10.000 de euro și obiectivul ar fi să câștige titlul cu Universitatea Craiova. El este liber de contract în acest moment, după ce s-a despărțit de FC Voluntari în decembrie 2019. 

 

În vârstă de 55 de ani, În CV-ul lui Cristiano Bergodi, o legendă a celor de la Lazio, există şi o scurtă experienţă în Serie A, la Pescara. Italianul le-a mai pregătit pe FC Naţional, CFR Cluj, Rapid, Poli Iaşi şi Steaua, dar și pe Imolese, Sassuolo, Modena, Pescara și Brescia, din Italia. A câștigat SuperCupa alături de Rapid în 2008. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.