Sport
Cresc campioni în Bănie

Echipa under 19 a câştigat campionatul naţional, echipa under 17 a câştigat Supercupa şi a jucat finala Ligii Elitelor, iar puştii under 13 şi-au adjudecat faza zonală şi merg la turneul semifinal

Universitatea Craiova a adus primul trofeu acasă după 25 de ani, Cupa României, şi are ocazia peste o lună să mai păstreze unul, Supercupa, după meciul contra campioanei, CFR Cluj, programat chiar pe „Ion Oblemenco”. Emulaţia creată în jurul acestor momente de performanţă, de bucurie, de sărbătoare este senzaţională şi pare să nu se oprească. Tot mai mulţi copii din Bănie fascinaţi de aceste victorii, de driblingurile lui Mitriţă şi Băluţă, dar mai ales de atmosfera creată pe arena din Bănie, fiindcă anul acesta Craiova a fost în primul rând „Campioana suporterilor”, nu se limitează doar să vină la stadion, ci joacă fotbal, sperând să ajungă cândva precum idolii lor. La Universitatea se crează deja o piramidă a performanţei, întrucât şi centrul de copii şi juniori aduce deja trofee şi încearcă să producă materie primă pentru echipa mare. Acum un an, echipa under 17 a câştigat Liga Elitelor, după o finală cu Dinamo. Următoarea generaţie under 17 s-a ridicat şi ea la acelaşi nivel, reuşind să joace recent finala Ligii Elitelor, pe care a pierdut-o cu Viitorul doar în urma loviturilor de departajare. Puştii născuţi în 2001, antrenaţi de Dragoş Bon, s-au revanşat însă peste o săptămână, câştigând Supercupa României în faţa rivalilor de la Academia Hagi, în ceea ce s-a vrut un preambul pentru succesul echipei mari, care va lupta peste o lună pentru Supercupă, unicul trofeu intern care lipseşte Ştiinţei. Echipa under 19, după ce a dezamăgit la început de sezon, ratând calificarea în Liga Elitelor, dar s-a răzbunat pe parcurs. Echipa lui Mugur Guşatu a reuşit să câştige campionatul naţional, o competiţie a celor care nu au intrat în Liga Elitelor, învingând în finală, la Alba Iulia, cu 3-2, pe Gaz Metan Mediaş. Şi cei mici încep să simtă mirosul succesului şi al trofeelor şi încep să ridice ştacheta. Nu joacă doar din plăcere, ci vor să câştige, li se impregnează ideea că Ştiinţa trebuie să fie prima. Formaţia de juniori under 13 a Ştiinţei, pregătită de Bogdan Vrăjitoarea, a câştigat faza zonală 6, după un turneu desfăşurat în Bănie, pe arena „Extensiv”, iar acum se pregăteşte de turneul semifinal. Pentru club, cel mai important este să obţină cât mai mulţi jucători competitivi din fiecare generaţie, pentru copii, trofeele contează pentru moral şi pentru a dobândi o mentalitate de campioni, dar cel mai important este că oraşul a început să vibreze la performanţă, iar puştii se îndreaptă din nou în număr mare către fotbal, către sport în general, nu doar să stea lipiţi de televizoare, gadgeturi. Şi mai contează foarte mult că au modele, cât şi un stadion superb unde îşi doresc să joace cândva.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.