Sport
Craiova, cotropită de otomani

Vicecampioana României şi-a confirmat parcursul modest din campionat şi în Cupa CEV, cedând cu 0-3, în Sala Polivalentă, în faţa formaţiei din capitala Turciei.

Cea mai performantă echipă a Craiovei în ultimii ani, cea de volei masculin, are un sezon sub aşteptări. Campioană anul trecut şi vicecampioană în primăvară, formaţia lui Dan Pascu şi-a schimbat componenţa aproape în întregime întrîn vara trecută, jucătorii care anul trecut au fost aproape să treacă de grupele Champions League primind oferte superioare financiar. Erau previzibile problemele cauzate de lipsa de omogenitate, însă acestea trebuiau să se simtă numai la început de sezon, iar pe parcurs cota de pe hârtie, una ridicată, a noilor componenţi trebuia să se manifeste şi pe parchet. Confirmările însă au întârziat să apară, iar trupa lui Dan Pascu s-a clasat la finalul turului pe locul 6, ultimul care asigură intrarea în play-off la finalul campionatului. Cu puncte acumulate numai pe teren propriu în Divizia A1, Ene şi compania sperau să se revanşeze pe plan european, deşi adversarul din şaisprezecimile Cupei CEV nu era unul facil, Ziraat Bankasi Ankara fiind pe primul loc în campionatul Turciei, unul care posedă nu mai puţin de 3 reprezentante în Champions League: Fenerbahce Istanbul, Arkaş Izmir şi Halkbank Ankara, cealaltă forţă din capitală, sponsorizată tot de o bancă, la fel ca Ziraat.

Doar vreo 250 de spectatori au strâns voleibaliştii la duelul cu turcii, deşi era vorba de un meci european, aceasta fiind încă o confirmare că voleiul are cel mai mic rating dintre sporturile de echipă în Bănie. Totuşi, la cum s-au prezentat, alb-albaştrii n-ar fi avut şanse nici cu sala arhiplină în faţa unei echipe cu buget superior, dar cu care trupa pe care Dan Pascu o avea anul trecut se bătea de al egal la egal fără discuţie.  De numai o oră şi 18 minute au avut nevoie „otomanii” pentru a se impune în minimum de seturi şi a spulbera orice urmă de suspans în privinţa returului, programat la Ankara, pe 20 decembrie. A fost 3-0 pentru voleibaliştii echipaţi în portocaliu, pe seturi: 25-22, 25-16, 25-17. Au evoluat pentru formaţia din Bănie în partida cu turcii: Hohne, Milic, Blagojevic, Sanchez, Ene, Sippola, Radevic, Olteanu, iar Rosic a fost libero. Cu internaţionalul polonez Konarski, cel muntenegrean Cacic şi cel german Kaliberda, alături de turcii de elită, formaţia antrenată de macedoneanul Joshko Milenkoski, cel care este şi selecţioner al Turciei, a condus practic de la început şi până la final şi este practic calificată în optimile de finală ale competiţiei.

 

Liga Naţională masculină de baschet

 

1. „U” BT Cluj           7          6          1          13p

2. BC Argeş Piteşti    7          6          1          13

3. BC Timişoara         7          5          2          12

4. Phoenix Galaţi        7          5          2          12

5. BC CSU Sibiu        7          4          3          11

6. CSM Oradea          7          4          3          11

7. SCMU Craiova      7          4          3          11

8. Steaua Bucureşti    7          4          3          11

9. BC Mureş Tg. M.   6          2          4          8

10. Timba Timişoara   6          1          5          7

11. Politehnica Iaşi     7          0          7          7

12. Dinamo Buc.        7          0          7          7

 

 

Clasamentul Ligii Florilor

1. CSM Bucureşti       10        10        0          0          30p

2. HCM Rm. Vâlcea  10        7          0          3          21

3. SCM Craiova         10        6          2          2          20

4. Măgura Cisnădie    10        6          1          3          19

5. CSM Bistriţa          10        6          0          4          18

6. HC Zalău                10        5          1          4          16

7. CSM Roman          10        5          0          5          15

8. Corona Braşov       10        5          0          5          14

9. Dunărea Brăila       10        4          1          5          13

10. Danubius Galaţi   10        4          0          6          12

11. Rapid Bucureşti   10        3          0          7          9

12. U Cluj Napoca     10        2          2          6          8

13. AHCM Slobozia  10        2          1          7          7

14. CSM Slatina         10        0          2          8          2

 

Corona Braşov este penalizată cu 1 punct.

 

Divizia A1 la volei masculin

 

1. Steaua Bucureşti    11        10        1          30p

2. Tricolorul Ploieşti   11        10        1          29

3. Arcada Galaţi         11        9          2          27

4. ACSVM Zalău       11        8          3          22

5. CSM Bucureşti       11        7          4          21

6. SCMU Craiova      11        5          6          15

7. Dinamo Buc.          11        4          7          14

8. CS Unirea Dej        11        4          7          13

9. Explorări B.M.       11        4          7          12

10. U” Cluj Napoca    11        2          9          8

11. CNE Baia Mare    11        3          8          7

12. CSU Timişoara     11        0          11        0

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.