Sport
Alex Cicâldău a prefaţat derby-ul cu CFR Cluj: „Trebuie să ne facem jocul nostru, dar să fim atenţi în apărare”

Decarul Ştiinţei, Alex Cicâldău, a prefaţat derby-ul cu CFR Cluj, programat duminică, de la ora 20, în Gruia, spunând că formaţia campioană este una care practică acelaşi joc, indiferent de adversar, un joc bazat pe o apărare ermetică şi insistând pe fazele fixe. 

"Va fi un joc foarte greu, întâlnim o echipă bună, experimentată, care un antrenor foarte bun, care a câştigat multe trofee, incluisiv ultimele 2 titluri în România. CFR are acelaşi joc, indiferent de adversarul pe care-l întâlnesc, au o apărare foarte bună şi noi trebuie să ne facem jocul nostru şi să fim în acelaşi timp foarte atenţi în apărare, mai ales că am primit gol în toate meciurile din 2020. De asemenea, CFR este o echipă foarte puternică la fazele fixe, atât în careul propriu, precum şi în cel advers, aşa că ne-am pregătit şi noi la acest capitol" a declarat Cicâldău. 

Despre lupta la titlu, mijlocaşul de 23 de ani a spus: "Nu cred că ar fi o surpriză să câştigăm titlul, pentru că eu cred că avem o echipă bună, jucători valoroşi, dar mai avem mult până acolo, mai avem destule meciuri şi destule puncte de recuperat. E firesc ca fanii să-şi dorească să luăm titlu, a fost foarte frumos gestul pe care le-am făcut, să ne aştepte la cantonament, după meciul cu Botoşaniul". 

Cicâldău este golgheterul Universităţii Craiova în acest sezon, cu 12 goluri marcate în toate competiţiile. 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.