Sport
Ce rol a avut şi ce obiective are Cornel Papură la Universitatea: 'El i-a adus pe Mitriţă şi Donkor!'

Mihai Rotaru, acţionarul principal al Ştiinţei, a declarat că noul antrenor al Ştiinţei, Cornel Papură, are contract până în vară şi ca obiectiv: calificarea în cupele europene, prin locul 3 în campionat şi câştigarea Cupei. Şeful clubului a dezvăluit că "Papi" este cel care se află în spatele strategiei de transferuri a clubului, la propunerea sa fiind transferaţi majoritatea jucătorilor din lot, precum şi cei vânduţi pe milioane de euro. 

"Cornel Papură lucrează de şase ani în cadrul clubului. A contribuit la 70% dintre jucătorii aduşi până acum la club. Nu avem de gând să discutăm cu niciunul dintre antrenorii propuşi de presă. Avem antrenor principal, toată lumea trebuie să înţeleagă acest lucru. Noi credem în Cornel Papură. Vom trage o concluzie după, sperăm noi, finala Cupei României. Avem încredere că putem întoarce rezultatul la Ovidiu. Avem antrenor principal, punct! Nu avem altă variantă. Corneliu Papură are investită toată autoritatea din cadrul clubului. Nu avem de gând să contactăm alt antrenor în următoarea perioadă. El a fost director sportiv la echipă. El i-a adus pe Mitriţă, pe Donkor... Contractul lui e valabil până în vară. Obiectivul este minim locul 3 în campionat şi câştigarea Cupei României. Domnul Papură ştie echipa foarte bine. Îl consider unul dintre cei mai bine pregătiţi antrenori din Liga 1. Pregătirea fizică nu e treaba mea. Eu pun antrenorul şi după am terminat. Dacă nu intrăm în preliminariile cupelor europene, sezonul este un eşec pentru noi. Tot stafful de până acum va rămâne cu Papură". 

Cornel Papură va fi prezentat marţi, la ora 13, într-o conferinţă de presă. 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

Sondaj
Cine are dreptate în situația lui Gică Popescu?
Clubul are dreptate, Popescu este un simbol pentru Oltenia
Suporterii au dreptate, trădarea nu se iartă
© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.