Sport
Când se joacă barajele pentru promovarea în Liga a 3-a

Comitetul de Urgență FRF a aprobat astăzi, 7 iulie 2020, calendarul și regulamentul de organizare și desfășurare pentru partidele care vor contribui la configurarea componenței Ligii 3 în sezonul 2020/2021.

Pentru promovarea în al treișea eșalon, prin tragere la sorți fuseseră deja stabilite 14 mini-grupe de câte 3 echipe, în fiecare mini-grupă urmând să se dispute 3 partide, fiecare dintre acestea pe teren neutru.

Partidele se vor disputa conform tabelei Berger de patru echipe – 2 vs 3, 1 vs 2, 3 vs 1 -, iar fiecare echipă va îndeplini o dată rolul de gazdă, deși partidele se dispută pe teren neutru.

 

  • Datele de disputare a partidelor din mini-grupe vor fi 1 august, 5 august și 9 august, de fiecare dată de la ora 17:30.
  • În situația în care o partidă se termină la egalitate, se vor executa lovituri de departajare, dar rezultatul acestora va fi luat în considerare DOAR drept criteriu pentru situația în care două sau trei echipe sunt la egalitate de puncte în mini-grupă, criteriul 7 din lista de criterii:

1. rezultatele directe

2. golaverajul în jocurile directe

3. număr mai mare de goluri marcate în meciurile directe

4. număr mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe (deși partidele se dispută pe teren neutru, una din echipe are statutul de gazdă)

5. golaverajul general din mini-grupă

6. număr mai mare de goluri marcate în mini-grupă

7. rezultatul executării loviturilor de departajare în jocurile directe terminate cu remiză între echipele aflate la egalitate de puncte

  • În conformitate cu noile modificări aduse Legilor Jocului, s-a aprobat creșterea la cinci a numărului de schimbări permise în aceste partide

 

Regiunea 1
Grupa A: Suceava, Iași, Neamț
Grupa B: Bacău, Vaslui, Botoșani

Regiunea 2
Grupa A: Bihor, Satu Mare, Cluj
Grupa B: Sălaj, Bistrița-Năsăud, Maramureș

Regiunea 3
Grupa A: Sibiu, Covasna, Mureș
Grupa B: Alba, Brașov, Harghita

Regiunea 4
Grupa A: Gorj, Arad, Caraș-Severin
Grupa B: Hunedoara, Mehedinți, Timiș

Regiunea 5
Grupa A: Dâmbovița, Dolj, Argeș
Grupa B: Teleorman, Olt, Vâlcea

Regiunea 6
Grupa A: Prahova, Călărași, Ilfov
Grupa B: Ialomița, București, Giurgiu

Regiunea 7:
Grupa A: Brăila, Vrancea, Galați
Grupa B: Tulcea, Constanța, Buzău

 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.