Sport
Bogdan Burcea a tunat şi a fulgerat la adresa oficialilor SCM Craiova: „Sunt dezinteresaţi, se ascund în spatele performanţelor echipei!”

Conferinţă de presă furtunoasă susţinută de antrenorul echipei de handbal a Craiovei, Bogdan Burcea, nemulţumit de activitatea oficialilor clubului din Bănie. Tehnicianul a mulţumit municipalităţii pentru susţinere, dar a înfierat atitudinea angajaţilor clubului, cei care se ocupă de organizare, de departamentul de marketing şi imagine pentru lipsă de interes şi de implicare.

Antrenorul acuză faptul că oficialii din club nu se ocupă de organizarea turneelor, inclusiv de „Cupa Craiovei”, de problemele medicale ale jucătoarelor, de aducerea sponsorilor şi în general de mediatizarea echipei.  

 

 Iată discursul vehement al lui Bogdan Burcea la adresa oficialilor SCM Craiova:

 

„De la câștigarea Cupei EHF, departamentul nostru de imagine, marketing și publicitate a fost atât de ocupat încât și azi, la prima conferință a echipei, sunt la fel de ocupați. O să mă prezint singur, dacă dumnealor nu au binevoit să onoreze această conferință. Vizavi de următorul turneu, pentru prima dată în istoria echipei, suntem nevoiți să împărțim echipa în două, SCM 1 și SCM 2, tot din cauza disfuncționalității și dezinteresului arătat de compartimentul de organizare, marketing, angajații clubului. Nu pot să ocolesc anumite subiecte care țin de performanță, de viața acestei echipe. Sunt dezamăgit din acest punct de vedere, pentru că există o armată de oameni care ar trebui să muncească pe acest segment, cot la cot cu noi și să nu se ascundă în spatele performanțelor obținute de sportive și antrenor. Nu pot să nu mulțumesc municipalității, care a ales să susțină clubul în continuare. Nu putem decât să fim fericiți, pentru că sunt situații în țară unde municipalitatea nu susține astfel sportul, dar noi suntem un caz fericit. Bănuiesc că le-am dat și motive de satisfacție, atât dumnealor cât și comunității, însă, deși am bifat în premieră două succese excepționale din punctul meu de vedere, se pare că suntem repetenți și corijenți la ceea ce înseamnă organizare, marketing, publicitate. Au fost persoane care s-au plimbat cu noi peste tot, au avut ce învăța. De când s-a câștigat trofeul este ultima dată când s-a mai auzit de echipă. Sunt aproape trei luni și noi am dispărut cu totul din ochii comunității, mediului de afaceri, oameni care au ales să ne susțină sezonul trecut, pe care trebuia să ni  apropiem mai mult, să îngroșăm rândurile, nu se poate. Știu că deranjez că spun lucrurilor pe nume, dar performanța nu se face numai pe parchet. Înseamnă organizare, structură sănătoasă, oameni cu competențe și abilități pe posturile pe care sunt angajați. Mă interesează să aliniez echipa la standardele Ligii Campionilor și Liga Florilor. Ceea ce s-a întâmplat cu principalele noastre competitoare în ultimele două luni, echipe care sunt departe de a se apropia de noi, ca rezultat, din punct de vedere al promovării, echipei, a orice, arată că suntem din nou repetenți în fața lor. Însă nu ne vor împiedica nimic în a ne strădui să repetăm performanțele de sezonul trecut. Nu suntem singuri pe lume, avem apartenență de un club. Dumnezeu și municipalitatea, primarul, viceprimarii, city-manager, ne-au ajutat, ne-au dat același buget ca anul trecut să mergem mai departe. E un lucru pe care nu numai antrenorii și sportivii trebuie să îl aprecieze. În acest club sunt o grămadă de oameni care sunt angajați și sunt angajați bine. Dumnealor trebuie să funcționeze la nivelul performanței pe care o noi am obținut-o pe teren. Este prima oară când nu putem alinia trei echipe, fără noi, la Cupa Craiovei. Cele două echipe de acum eu le-am adus. Era nevoie de încă una. Treaba dumnealor e să se ocupe de lucrurile acestea. Nimeni nu știe de existența acestei echipe. E un lanț care trebuie să fie continuu, toată lumea să fie implicată. Nu sunt eu cel care trebuie să alerg cu Vizitiu la spitale, e un întreg compartiment acolo care trebuie să fie cu noi, să facă lucrurile acestea, să organizeze Craiovei, să promoveze echipa. Le-am dat imagine, mai mare nici CSM București nu a creat sezonul trecut. De ce suntem puși la zid pentru aceste realizări, așezați la colț, în loc să fim ajutați suntem criticați peste tot. De ce? Nu îmi permit să întreb inspectorul șef, fiecare își are superiorul lui. Noi vom face ce putem să facem prformanță. Nu există structură care să fi ajuns la nivelul nostru în acest fel. Nebunia fetelor și a noastră ne-a adus aici. Păcat de susținerea care ne este acordată an de an, iar la acest nivel nu știu dacă nu se vrea, dar nu se poate, iar dacă nu se poate, nu știu care este soluția.  Suntem câștigătoarea Cupei EHF atacăm grupele Ligii, toate jucătoarele noi să fie prezentate cu tricouri. Asta este o stare de normalitate în sânul unei echipe care, mai mult decât visa oricine, a performat, și care se vrea respectată. Cer respect pentru sportivele mele, pentru mine nimic. Voi cere mereu acest lucru celor abilitați, șefilor mei direcți de la club. Vreau ca aceste fete să fie respectate, pentru că această comunitate ne-a îmbrățișat, ne-a arătat respect, au stat mii de oameni pe afară la meci, plus mii în sală. E emulația pe care am creat-o, respectul pe care l-am câștigat și vreau să fie respectate. Nu e treaba mea, nu știu cine trebuie să ia atitudine. În mod cert vor lua atitudine față de mine, dar nu mă interesează, ci să funcționăm normal, la noi pe parchet și în competiție când suntem nu trebuie să cerem azi și să se întâmple poimâine, ci ieri trebuia să se întâmple. Jucătoarele să fie prezentate acum două săptămâni pentru că suntem fala Băniei. Sunt extrem de satisfăcut de tot ce am trăit aici, la Craiova, am fost respectați după realizări. Ceea ce semnalez este faptul că în această structură sportivă avem niște compartimente și niște oameni care trebuie să se ocupe de anumite lucruri și trebuie să le facă la nivelul nostru. Treaba dumnealor nu este să ne critice sau să ne caute bube în cap ci să vină lângă noi cu idei, pentru că noi căutăm zilnic idei să performăm. Cer acest lucru pentru echipa mea. Am fost respectați de cei care ne-au făcut cetățeni de onoare. Am oferit un trofeu care nu fusese câștigat, am devenit în premieră vicecampioni naționali și trebuia să zgâriem pe toată lumea pe ochi în această perioadă. Nu putem să o facem noi din sală, iar când aveam o armată de oameni și noi nu îi întâlnim la conferință și la antrenament nu este o stare de normalitate. Acesta este lucru pe care îl semnalez și mă neliniștește pentru viitorul acestei echipe în competițiile în care va participa și va reprezenta comunitatea, clubul, țara”.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.