Sport
Bergodi: „Obiectivul este titlul. Publicul craiovean merită trofee”

Cristiano Bergodi este noul antrenor al Universităţii Craiova, în locul lui Cornel Papură, care a demisionat după ce s-a certat cu finanţatorul Mihai Rotaru, motivul fiind medicul echipei, Claudiu Stamatescu. Bergodi a semnat un contract pe un an şi spune că vine la Craiova cu obiectiv să câştige titlul. El a antrenat ultima dată la Voluntari, echipă pe care a salvat-o de la retrogradare, anul trecut, dar cu care anul acesta se afla pe ultimul loc, când a fost demis.

„M-au căutat ieri Mihai Rotaru și ne-am pus de acord destul de repede, ai dreptate… Nu au fost probleme. A fost o surpriză plăcută pentru mine să fiu căutat de Craiova, care este o echipă de mare tradiție. E adevărat că și în iarnă am fost pe listă, dar atunci au fost mici detalii care au împiedicat venirea mea la Craiova. Acum ne-am pus de acord și mă bucur mult. Am avut două convorbiri video cu domnul Rotaru și ne-am pus de acord asupra colaborării. Oricum eu îl cunoșteam de vreo patru-cinci ani, când am fost la el la birou în București, înainte să vină Devis Mangia la Craiova. Atunci nu am ajuns la un numitor comun și din cauza unor probleme personale de-ale mele. Acum ne-am înțeles! Obiectivul este titlul. Suntem la patru puncte și mai sunt opt meciuri de jucat din acest mini-campionat. Papură a făcut treabă bună, iar noi trebuie să continuăm această muncă. Eu am mare entuziasm, dorință multă și îmi doresc enorm să reușesc. Pentru că am văzut că au apărut unele nume legate de staff, pot să confirm că vin doar cu secundul Luigi Ciarlantini. Atât. Împreună cu cei rămași în staff, vrem să aducem titlul la Craiova. Tot timpul am spus de Craiova că are echipă foarte bună care poate câștiga trofee. Acum e momentul să reușim împreună! Le promit suporterilor că voi da sută al sută pentru această echipă, care suporteri pătimași, fanatici, minunați. Când am jucat la Craiova am simțit aportul publicului din spate. Din păcate o să fie aceste ultime 8 meciuri fără spectatori, dar îi simțim aproape. E un public cald și foarte atașat de echipă, care merită trofee!” a spus Bergodi pentru Fanatik.

 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.