Sport
Bergodi e mulţumit de debutul la Craiova: 'Nu e o victorie norocoasă, deşi e obţinută cu suferinţă'

Universitatea Craiova a câştigat primul meci oficial disputat după o pauză de aproape 3 luni şi jumătate, 2-1 cu Astra Giurgiu, pe „Ion Oblemenco”, acesta fiind şi primul meci oficial al lui Cristiano Bergodi ca antrenor al echipei din Bănie. Italianul se declară mulţumit de jocul echipei după acest joc, amintind şi faptul că nu a avut suficient timp să-şi implementeze ideile tactice.  

„Am câştigat meritat, după ocaziile pe care le-am avut, nu a fost uşor. Am 20 de zile de când sunt aici, de când am ieşit din carantină, mai am mult de lucru şi băieţii mai au nevoie de timp pentru a se obişnui cu ideile mele tactice. Am intrat greu în joc, nu se poate face comparaţie între un amical şi un oficial. Astra nu a intrat în careu decât de două ori, noi am avut ocazii şi am marcat şi sunt mulţumit. Îi felicit pe băieţi, pentru că nu e uşor când vine un nou antrenor şi când faci o pauză mare. Nu cred că e o victorie norocoasă, deşi este obţinută cu suferinţă” a spus Bergodi, la conferinţa de presă de la finalul meciului.

Italianul nu a trecut cu vederea forma slabă a lui Andrei Ivan, pe care l-a schimbat însă abia în minutul 68.

„Ivan a jucat ceva mai bine după pauză, trebuie să înţeleagă ce vreau de la el. Eu vreau să implementez un anumit stil. Toată echipa trebuie să facă mai bine faza defensivă. Au fost  greşeli tehnice, mai ales în prima repriză. O pasă greşită se mai poate întâmpla. Dacă dădeam al doilea gol mai repede câştigam mai uşor. Am schimbat când trebuia. Vlădoiu avea galben şi l-am scos la pauză, pe ceilalţi cred că i-am schimbat la momentul potrivit. Nu trebuie să criticăm acum, fiindcă suntem la început de drum împreună şi sunt sigur că putem face treabă bună” a spus tehnicianul de 55 de ani.

După 3 etape din play-off, Universitatea Craiova se află pe locul 2, la 4 puncte de liderul CFR Cluj.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.