Sport
Bancu a încercat să-l întoarcă din drum pe Bergodi, dar e convins că 'Papură va schimba totul în bine'

Căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu, a revenit pe teren în repriza secundă a meciului din Cupa României, cu Progresul Spartac, după pauza pricinuită de infectarea cu coronavirus, iar la final a oferit câteva declaraţii interesante. "Bancone" a dezvăluit că a vorbit la telefon cu fostul antrenor, Cristiano Bergodi, încercând să-l determine să revină la echipă, dar în acelaşi timp spune că "Mister Papură va schimba totul în bine". 

Despre meci: „Îmi doream foarte mult să fiu la echipa națională, dar îmi aștept acum rândul și să revin la forma la care am fost. Am vorbit să încercăm să marcăm cât mai mult. Mă bucur pentru Mamut că a spart gheața. A fost un joc foarte bun al nostru, l-am dominat. Nu marcasem în ultima vreme, chiar am vorbit că trebuie să dăm cât mai multe goluri. Sunt convins că Mister Papură va schimba totul în bine, îl ştim, a mai fost la echipă”.

Despre plecarea lui Bergodi: "Da, pe mine m-a surprins. Eram izolat în casă, pentru că aveam COVID. Am primit un telefon de la Mister și mi-a spus că va pleca. Am discutat cu el foarte mult la telefon, i-am spus că îmi pare foarte rău, am făcut o treabă bună împreună, era să câștigăm și titlul. I-am urat baftă și chiar am fost dezamăgit că a plecat. Cu siguranță am încercat, că e aia am și vorbit foarte mult la telefon, am încercat să-l fac să se răzgândească, dar Mister a zis că este decizia lui, are și niște probleme de familie, din ce am înțeles, a vrut să se întoarcă în Italia și asta l-a făcut să ia această decizie"

Despre perioada în care a avut coronavirus: „Am stat 16 zile, a fost un chin. M-am pregătit acasă cât am putut. A fost un antrenament bun, i-am dominat de la un capăt la altul, iar victoria este meritată. Am avut temperatură doar o noaptea o dată sau zi și 14 zile am fost sănătos tun. Nu mi-am dat seama cum am luat virusul. Prietena mea a avut niște simptome și l-am luat și eu”

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.