Sport
Anunț important la MTS! Ionuț Stroe: „Copii vor primi vouchere de 300 de lei”

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a susținut astăzi o conferință de presă și a prezentat măsurile luate pentru susținerea sportului. 

Măsurile prezentate țintesc dezvoltarea sportului la nivel de copii și juniori. Astfel, Ionuț Stroe a vorbit despre un buget impresionant: „Copiii care se înscriu la cluburile sportive pentru a face performanță vor primi vouchere de 300 lei per copil pentru cheltuielile pentru echipament. Vor fi 100.000 de beneficiari, iar bugetul total este de 30.000.000 de lei. Programul va începe în toamnă. Vrem să-i îndreptăm pe cei care practică sport într-un cadru organizat.

Vom construi 12 complexuri sportive, 8 bazine olimpice, 5 Săli Polivante, cu o capacitate în 5.000 și 16.000 de locuri, 5 patinoare artificiale, 250 de săli de sport și 400 de baze sportive. Vom acorda sprijin cluburilor private și de stat, chiar și federațiilor. Vor fi granturi de maximum 200.000 de euro. Suma toată e de 180 de milioane de euro, din bani europeni. Vorbim de investiții în terenuri de antrenament, de centre de recuperare medicală, noi tehnologi. Din estimări, numărul beneficiarilor va fi de aproximativ 1.500 de structruri sportive”, a declarat Ministrul Tineretului și Sportului. 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.