Sport
Amicalele dintre Craiova și Viitorul s-ar putea vedea la TV! Cine are șanse mari să transmită meciurile?

Universitatea Craiova va juca două partide amicale împotriva Viitorului lui Hagi, iar ambele dueluri se vor desfășura sâmbătă. Spectatorii nu vor avea voie să asiste la meciuri, însă există interes pentru a se transmite partida. 

DigiSport este televiziunea care se interesează de transmisia celor două meciuri, însă oficialii olteni nu au decis nimic în mod sigur. De asemenea, locul și orele de desfășurare sunt incerte. Probabil, terenul de antrenament din cantonamentul din „Lunca Jiului” va fi locul în care se vor bătăliile pentru minge, în timp ce partidele ar urma să fie dimineața și seara. În acest an, s-au jucat două meciuri între Craiova și Viitorul și ambele meciuri s-au terminat cu victoria oltenilor. Primul meci a fost pe 30 septembrie 2019, 3-1, grație golurilor marcate de Alexandru Cicâldău, Elvir Koljic și Mihai Bălașa, după ce puștii lui Hagi deschiseseră scorul prin Bogdan Țîru. Același lucru s-a întâmplat și la Ovidiu, în retur, când Gabi Iancu a marcat pentru 1-0, însă Luis Nițu și Valentin Mihăilă au întors rezultatul.

AR FI EXTRAORDINAR DE FRUMOS
3 iunie 2020, 17:39
AR FI EXTRAORDINA DE FRUMOS
3 iunie 2020, 17:39
AR FI EXTRAORDINA DE FRUMOS
3 iunie 2020, 17:38
Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.