Sport
Aducem trofeul acasă! Universitatea Craiova luptă pentru glorie

Doar 90 de minute ne mai despart de trofeul așteptat de 29 de ani! Craiova și CFR joacă în finala campionatului, astăzi, de la ora 20:30, pe stadionul „Ion Oblemenco”

Nocturna de pe stadionul „Ion Oblemenco” se va aprinde pentru ultima dată în acest sezon. Derby-ul dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj reprezintă meciul unei generații, cel mai important duel al ultimelor decenii. Știința își poate revendica locul în istorie. După 29 de ani, „Campioana unei Mari Iubiri” are șansa să redevină regina campionatului României. CFR Cluj vine montată în Bănie după victoria, scor 2-0, în fața FCSB-ului (mai mult FCSB Academy). 

 

În urma jocului câștigat de pe „Arena Națională”, clujenii au trecut peste Craiova și au două puncte avans, însă rămâne de văzut ce se va decide în birourile Federației Române de Fotbal, cu privire la meciul Astra - Universitatea, amânat de trei ori. 

 

„Juveții” lui Cristiano Bergodi au șase victorii consecutive, însă nu au mai evoluat de 15 zile, astfel că ar putea fi o problemă din acest punct de vedere. De partea cealaltă, ardelenii vor ajunge la a 3-a partidă în 6 zile. În acest sezon, Craiova și CFR s-au întâlnit de trei ori. Oaspeții de astăzi s-au impus în ambele jocuri din sezonul regulat, scor 2-0. Traore și Omrani au punctat în „Gruia”, în timp ce pe „Ion Oblemenco” au marcat Rondon, iar Martic a înscris în propria poartă. În schimb, „Campioana unei Mari Iubiri” s-a impus în play-off, la Cluj, scor 3-2. Koljic, Mihăilă și Cicâldău erau eroii „alb-albaștrilor. Pentru Cluj au marcat Deac și Vinicius.

 

Universitatea Craiova își poate trece în palmares cel de-al cincilea titlu, după cele din 1973-1974, 1979-1980, 1980-1981 și 1990-1991. Sorin Cârțu, președintele actual al Științei, era tehnicianul oltenilor la ultimul campionat câștigat și avea la dispoziție următorul lot: Portari: Florin Prunea, Gabriel Boldici (singurul fotbalist din istoria craiovenilor ce a fost părtaş la ambele eventuri - 1981, 1991), Ştefan Crişan - fundaşi: Emil Săndoi (13 goluri), Adrian Popescu, Daniel Mogoşanu, Nicolae Zamfir, Victor Cojocaru, Ion Dudan, Cătălin Gîrleşteanu, Costel Carabaş; - mijlocaşi: Pavel Badea, Gheorghe Ciurea (13 goluri), Vasile Mănăilă, Ion Olaru, Adrian Pigulea, Dănuţ Bica, Silvian Cristescu, Victor Prună, Ovidiu Stîngă și atacanţi: Eugen Neagoe, Gheorghe Craioveanu, Ştefan Stoica, Gheorghe Ceauşilă, Roland Agaliu (albanez, primul străin transferat în Divizia A după Revoluţie), Constantin Claudiu Stoica, Dumitru Mitriţă. Nici în acel sezon nu am scăpat de emoții. Craiova și Steaua au mers umăr la umăr până la final, terminând la egalitate de puncte, 50, dar Universitatea a avut un golaveraj mai bun.

 

Astăzi, cu o victorie, Bancu și compania pot intra în istorie. 29 de ani de așteptare pot fi spulberați în 90 de minute. Astăzi, „leii” trebuie să scoată colții și să deraieze trenul. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.