Eveniment
Șofer urmărit cu focuri de armă, de negăsit

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au tras mai multe focuri de armă asupra unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, după ce șoferul nu a oprit la semnalele oamenilor legii. Conducătorul autoturismului este în continuare căutat, acesta abandonându-și mașina.

„În această seară, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe Calea București. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor și a mărit viteza de deplasare, s-a procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Conducătorul auto a mărit din nou viteza de deplasare, efectuând totodată manevre care au pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, fapt pentru care polițiștii au efectuat somațiile legale și au tras mai multe focuri de armă, atât în plan vertical cât și asupra autoturismului respectiv. Bărbatul care se afla la volan a oprit autoturismul și a fugit într-o direcție necunoscută, polițiștii urmărind și imobilizând doi pasageri de 15 și 45 de ani, din județul Olt”, au declarat reprezentanții IPJ Dolj. În cauză sunt efectuate cercetări în vederea lămuririi stării de fapt și a identificării conducătorului auto, în funcție de cele stabilite urmând a fi luate măsurile legale.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.