Eveniment
Gigioc, Ventura şi alți membrii din 'Frăția', aduşi în cătuşe la Curtea de Apel Craiova

Gigioc şi ceilalți şase craioveni, implicați la începutul lunii noiembrie într-un scandal în barul OnOff, au ajuns în urmă cu puțin timp în fața magistraților Curții de Apel Craiova care judecă recursul acestora împotriva deciziei de arestare preventivă a instanței Tribunalului Dolj.

Scandalul dintre cele şapte persoane a avut loc în noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2016, în urma căruia craioveanul Marian Cristian Vlădescu s-a ales cu mai multe lovituri, a fost premeditat, procurorii descoperind un plan pus la cale de Ştefan Mitre Cantemir. "În cursul anului 2014, inculpatul Mitre Cantemir Ştefan, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani în penitenciarul din Craiova, a cunoscut pe numitul Ghinea Florin zis „Ghenosu” , liderul clanului omonim  din judeţul Dâmvboviţa, ulterior punerii în libertate, participând la o petrecere organizată de Ghenosu alături de unii dintre membrii grupului structurat „Frăţia”. ( Vlădescu Cristian Marian, Amza Paul Dănuţ, Amorăriţei Chenea Petru Adrian)”.

Prin urmare, Ştefan Mitre Cantemir a luat decizia ca, împreună cu Vlădescu Cristian Marian, Amorăriţei Chenea Petru Adrian, Amza Paul Dănuţ, Băloiu Alexandru Grigore să preia conducerea grupării interlope "Frăția". „Pe acest fond decizional, şi a ameninţărilor primite de la inculpatul Zavera Gigi Vadik, în cursul lunii octombrie 2016 şi începutul lunii noiembrie 2016, grupul condus de Mitre Cantemir Ştefan  şi având ca membrii pe Vlădescu Cristian Marian, Amorăriţei Chenea Petru Adrian, Amza Paul Dănuţ, Băloiu Alexandru Grigore  a planificat exercitarea unor acte de violenţă asupra grupării rămase fidelă inculaptului Zavera Gigi Vadik”, au menționat procurorii. Conform anchetatorilor, Gigi Vadik Zavera le-a interzis celor care doreau să preia conducerea grupării interlope să mai intre în localurile controlate de membrii Frăției.

Pe 4 noiembrie, Vlădescu Cristian Marian, zis Ventura, a mers în localul OnOff din Craiova, unde se aflau, Zavera Gigi Vadik, Cimpoieru  Ioneluş, Barbu Florinel, Tudor Cătălin Viorel,  Coandă Marian Irinel, Panaite Mircea Alin şi „Bobo”.
„Grupul condus de Zavera Gigi-Vadik a trecut la agresarea lui Vlădescu Cristian Marian, care a fost lovit în cap cu o sabie (macetă) şi  ţeavă metalică şi înjunghiat superficial în spate cu un obiect tăietor înţepător. Reuşind să părăsească localul, Vlădescu Cristian Marian i-a contactat pe Mitre Cantemir Ştefan şi Băloiu Alexandru Grigore, aflaţi în zonă, care au venit imediat la faţa locului. A avut loc o luptă generalizată între cele două grupuri, în afara localului, în stradă, Zavera Gigi Vadik fiind lovit în mod repetat cu piciorul în cap de către Mitre Cantemir Ştefan iar Vlădescu Cristian Marian a reuşit să preia sabia deţinută anterior de Zavera, lovindu-l cu mânerul acesteia în cap”, au relatat procurorii. Surse apropiate anchetei susțin că Gigi Vadik Zavera intenționa să părăsească țara, dar a fost reținut de polițişti chiar în vamă.
Cele şapte persoane implicate în scandal au fost reținute în cursul zilei de joi iar la câteva ore, în timpul nopții, magistrații Tribunalului Dolj au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 zile.

Unde s a ajuns din cauza unui cacat aburit(ventura)
24 noiembrie 2016, 04:00
La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.