Cultură
Lansare de carte la 'Aman'

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 19 aprilie 2019, începând cu ora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului de versuri  „Scânteia dintre roci”, autor Luana Mihăileanu, elevă la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova.

Volumul de debut al Luanei Mihăileanu descrie tabloul primei iubiri adolescentine, văzută dintr-o perspectivă sumbră, în care cuvântul echivalează, cu greutate, intensitatea sentimentului și a fost realizat în urma unui efort susținut care s-a întins de-a lungul a trei ani.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

Sondaj
Cine are dreptate în situația lui Gică Popescu?
Clubul are dreptate, Popescu este un simbol pentru Oltenia
Suporterii au dreptate, trădarea nu se iartă
© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.