Cultură
International Day of the Girl, la biblioteca județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 11 octombrie 2019, începând cu ora 14:30, în sala „Marin Sorescu”, acțiunea „International Day of the Girl”.

La eveniment participă elevi de la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național „Elena Cuza”, Colegiul Național „Frații Buzești”, dar și de la Liceul „Voltaire”, sub coordonarea profesorilor îndrumători: Corina Mitrulescu, Izabela Vintilă, Raluca Gabroveanu, Adriana Udroiu și Tiberiu Notrețu. În cadrul evenimentului, prof. univ. dr. habil. Cătălin Ghiță și lect. univ. dr. Mihai Ene vor purta discuții cu elevii despre egalitatea de gen, dar și despre dreptul la egalitatea de șanse. International Day of the Girl este marcată, din 2012, anual, în 11 octombrie. Obiectivele acestei zile gravitează atât în jurul sublinierii nevoilor și provocărilor cărora le fac față fetele, cât și în direcția promovării egalității între sexe, în scopul protejării și consolidării drepturilor și libertăților civile.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.