Reprezentanții Direcției Apelor Jiu Craiova au dat, luni, startul manifestărilor dedicate Zilei Mondiale a Apei prin lecţia deschisă susţinută elevilor clasei a II-a C de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” Craiova. Specialiştii D.A Jiu le-au explicat elevilor importanţa calităţii apelor în raport cu un stil de viaţă sănătoasă. “Calitatea apei este cheia sănătăţii umane şi a ecosistemelor. Sunt numeroase stimulente de a îmbunătăţi calitatea apei: îmbunătăţirea ecosistemelor şi a serviciilor publice, îmbunătăţirea sănătăţii, precum şi îmbunătăţirea mijloacelor de subzistenţă. În acest an, tema Zilei Mondiale a Apei “Clean Water for a Healthy World” (Apă curată pentru o lume sănătoasă) pune accentul pe creşterea conştientizării şi a informării în ceea ce priveşte calitatea apelor şi conservarea resurselor de apă. UNEP este instituţia sub egida căreia sunt organizate în lumea întreagă acţiuni de celebrare a Zilei Mondiale a Apei în anul 2010, împreună cu alte organizaţii de renume, care recomandă iniţierea şi programarea unor activităţi de comunicare şi conştientizare a mesajului lansat cu acest prilej”, a declarat Camelia Bărbuțu, purtător de cuvânt al Direcției Ape Jiu Craiova. Astfel, în acest an Direcţia Apelor Jiu va organiza evenimente pe parcursul săptămâni 15-22 martie.
- Marţi, 16 martie – vizita elevilor Liceul Teoretic Henri Coandă la laboratorul Direcţiei, unde se vor face analize ale apei
- Miercuri, 17 martie - lecţie deschisă la clasă pe teme ecologie la Liceul Teoretic –Henri Coandă clasele V-VIII;
- Joi, 18 martie – Comitet de Bazin Jiu –Dunăre - sediul D.A Jiu Craiova
- Vineri, 19 martie – vizita specialiștilor D.A Jiu la Școala “Decebal” – unde va fi prezentat planul de management și calitatea apei;
Toţi elevii au fost angrenaţi într-un concurs cu tema Zilei Mondiale a Apei din acest an, concurs de compuneri, desene, iar pentru participare conducerea Direcţiei Apelor Jiu le va înmână tinerilor şi câte o diplomă.