Polițiștii doljeni au solicitat autorităților bulgare să oprească pe teritoriul bulgăresc autovehiculele cu o greutate a încărcărturii mai mare de 3,5 tone. De asemenea, 23 de filtre au fost organizate la intrarea în municipiile și orașele din județul Dolj pentr a opri autotrenurile cu greutatea mai mare de 3,5 tone și pentru a le da informații conducătorilor despre starea drumurilor din județ. “S-a luat legătura cu poliția bulgară prin ofițerul de legătură din cadrul Inspectoratului Poliției de Frontieră Dolj și s-a solicitat ca mașinile de mare tonaj să fie orpite în vămile din Bulgaria. Polițiștii doljeni sunt deja pe principalele artere ale județului, atât pe drumurile naționale cât și pe cele europene, fiind organizate 23 de filtre, se verifică starea tehnică a autovehiculelor care se află în trafic dar și opresc în trafic autotirurile care au masă mai mare de 3,5 tone”, a declarat comisar de poliție Adrian Căpraru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.
Reprezentanții Prefecturii Dolj sunt în alertă de la ora 18 de când cantitatea de zăpadă ce cade asupra județului este semnificativă. Deja în orașul Calafat, autoritățile locale au intervenit de două ori pentru deszăpezirea arterelor. “Am băgat plugurile pe străzi încă de azi dimineață iar acum echipele de deszăpezire sunt deja pentru a doua oară pe traseu. S-au curățat arterele din oraș și acum se pleacă spre satele arondate orașului nostru”, a declarat Mircea Guță, primarul orașului Calafat. Prefectul de Dolj, Eugen Georgescu, și-a alertat deja subordonații și o parte din ei a fost convocată la sediul prefecturii pentru a gestiona informațiile din teritoriu. “Eu la ora 20 am să plec în județ, spre comuna Plenița, unde drumul ce vine dinspre Craiova a fost blocat de un tir care a alunecat. Drumul a fost deblocat însă ne așteptăm să avem probleme în sudul județului acolo unde se anunță că vântul va sufla cu o putere de 35-45 km/h”, a declarat prefectul de Dolj, Eugen Georgescu.
Județul Dolj se află sub atenționare de cod portocaliu începând cu ora 18.