Special | Cu ajutorul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman” prezentăm viaţa celui care a inventat stiloul şi a creat steagul României moderne a trăit o parte din viaţă la Craiova. Petrache Poenaru s-a născut pe 10 ianuarie 1799, în Beneşti, judeţul Vâlcea şi a decedat în 1875. A fost pandur şi om de taină al lui Tudor Vladimirescu, creator al steagului României moderne, inginer, matematician, inventator, pedagog, membru al Academiei Române din 1870, fondatorul colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova, organizatorul învăţământului naţional românesc, inventatorul tocului rezervor (brevetat de guvernul francez în mai 1827 sub titlul plume portable sans fin, qui s’alimente elle-męme avec de l’encre).

de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“
05/27/2009, 00:42

 

Pandur şi om de taină a lui Tudor Vladimirescu
Marele organizator al învăţământului românesc a fost în tinereţe pandur în armata lui Tudor Vladimirescu. Tânărul de nici 22 de ani Petrache Poenaru, proaspăt grămătic prin Craiova, eminent absolvent al Şcolii „Obedeanu“ din Craiova, înflăcărat de idealurile revoluţiei, îşi schimbă straiele şi se strecoară în ceata unor haiduci pe care o strâseseră prin mahalalele Craiovei. Într-o încăierare cu nişte arnăuţi, tovaraşii lui haiduci îl prind că nu ştie să tragă la pistoale şi nici să arunce cuţitul, descoperind chiar că tânărul are o călimară ascunsă prin buzunare. Îl prezintă totuşi lui Tudor ca să râdă de tânărul Petrache. Dar Tudor este, din prima clipă, plăcut impresionat de mintea ageră şi entuziasmul lui. Ajunge în numai câteva săptămâni omul de taină al lui Tudor Vladimirescu şi şef al cancelariei şi al conţopiştilor.
Ziarul „Foaia de propagandă“ a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la iniţiativa sa, a însemnat nu numai primul ziar românesc, dar şi unul dintre primele exemple din istoria presei scrise din România de prezentare corectă a idealurilor revoluţionare ale lui Tudor, dublate de embrionul unei propagande, aşa după cum îi arată şi numele.

Steagul naţional al României
Steagul naţional al României, în forma actuală, a fost conceput de Petrache Poenaru, se pare după modelul francez. La intrarea armatei lui Tudor Vladimirescu în Bucureşti, Tudor a purtat pentru prima dată Tricolorul actual, care a fost ulterior preluat de paşoptişti. Flamura steagului armatei pandurilor fusese până atunci alcătuită din două bucăţi de mătase, aproximativ egale şi de formă pătrată, una albă şi cealaltă albastră, cusute pe margini cu ciucuri roşii, galbeni şi albaştri.

Pagini din brevetul asupra stiloului lui Petrache Poenaru
Una din invenţiile cu care ne mândrim ca popor este cea a lui Petrache Poenaru, care a inventat practic stiloul cum îl ştim astăzi, invenţia sa fiind brevetată în 1827 de guvernul francez. Însă, ca şi în alte cazuri, meritele morale pentru inventarea stiloului revin lui Lewis Edson Waterman, care şi-a brevetat invenţia în anii 1880, devenind apoi un industriaş preosper.

Studii la Viena şi la Paris
Scapă ca prin minune de la moarte la rugăminţile lui Tudor care îl face să promită că va pleca la Viena să înveţe. Petrache Poenaru l-a ascultat, a plecat la Viena, apoi şi la Paris. La 15 septembrie 1830 se deschidea în Anglia prima cale ferată din lume, între Liverpool şi Manchester. La 27 octombrie 1831, tânărul Petrache Poenaru spunea printre altele: „Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului... douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi...” Discursul de recepţie la primirea în Academia Română. Toată viaţa a susţinut că cele cinci luni cât a fost pandur i-au schimbat complet destinul şi va păstra toata viaţa în inimă acele clipe măreţe.

Comentează

Alte articole în Special

Ilustrul istoric Gheorghe Buzatu ne-a părăsit!

O veste șocantă a zguduit astăzi, 20 mai 2013, istoriografia românească: unul din titanii slujitori ai muzei Clio, reputatul specialist GHEORGHE BUZATU, a părăsit prea devreme lumea pământească, la vârsta de 74 de ani neîmpliniți, refugiindu-se în Olimpul zeilor.
Special 17:56


Un pacient de la SJU Craiova, pus să aştepte medicul pe targă fără saltea

Un pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova a fost nevoit să aştepte să primească îngrijiri medicale pe o targă ruginită, fără saltea şi fără cearceaf. Imaginea ce reflectă acest episod a fost trimisă pe redacţia Lupa de unul dintre cititori.
Special 05/17 00:31


Statutul de Scorpion Negru îl definește în viața de zi cu zi

Căpitanul Cosmin Ștefan este comandant de companie în Batalionul 20 Infanterie „Dolj”. Militarii batalionului sunt cunoscuți în teatrele de operație ca „Scorpionii Negri”. Acest nume îl onorează pe căpitanul Ștefan care și-a găsit adevărata natură doar după ce a devenit soldat al patriei.
Special 05/16 00:07


Strămutaţi de frica strigoilor

La 20 de kilometri de Craiova, mai exact în satul Gura Racului, din comuna doljeană Bulzești, toată lumea vorbește despre strigoii care îi bântuie de mai bine de 200 de ani. Zeci de localnici au plecat de aici de teama duhurilor rele.
Special 05/16 00:00


Curs valutar

Cursul BNR din 20/05/2013:

1 Euro (EUR) = 4.3428 RON
1 Dolar SUA (USD) = 3.3761 RON
1 Lira sterlina (GBP) = 5.1288 RON
1 Dolar canadian (CAD) = 3.2835 RON
1 Franc elvetian (CHF) = 3.4878 RON
1 Gram de aur (XAU) = 146.8773 RON



Ultimul număr

Nr 127 - Deschide PDF


Redacția LUPA

Ziar editat de SC PROTECT NPG SRL Craiova, Dolj
Adresa: Fratii Golesti, nr.12, Craiova, Dolj

Fondator: Cătălin Găgeatu

Redactor șef: Anca Ochianu
email: anca.ochianu@lupamea.ro
tel: 0742.28.23.68

Contact:
email: redactia@lupamea.ro
tel: 0251.453.704