Actualitate
Ștefan Stoica: „Ne bucură rezultatele, acestea arată că președintele Iohannis are un sprijin popular masiv”

În Craiova, în primul tur al scrutinului pentru alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis - Partidului National Liberal a castigat alegerile. Klaus Iohannis - PNL - 32.5% Viorica Dancila - PSD - 24.38%, Dan Barna - USR - 18.45%. În Dolj, însă, pe primul loc s-a clasat Viorica Dăncilă cu 36,9%, urmată de Klaus Iohannis – 32% şi Dan Barna – 11,4%. 

„Doresc să mulțumesc tuturor românilor care au venit la vot, atât românilor din țară, cât și din străinătate, au venit în număr foarte mare. Au demostrat încă o dată că știu să își manifeste spiritul civic și am observat că toată lumea a înțeles cât de important este să ne prezentăm la vot. Peste jumătate dintre români s-au prezentat la vot. Ne bucură rezultatele, acestea arată că președintele Iohannis are un sprijin popular masiv și în același timp ne responsabilizează. Urmează un tur II de scrutin în care colegii și președintele vor fi prezenți în fiecare oraș, în randul cetățenilor, astfel ca peste două săptămâni să câștigăm detașat și proiectul de țară „O Românie normală” să devină o realitate. Aș vrea să mulțumesc colegilor noștri care s-au implicat în această campanie electorală”, a declarat Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.