Actualitate
În spatele măştilor: Siguranță Intervenție Apărare Speciali

Aptitudini fizice, abilități profesionale, un mare grad de adaptabilitate și de concentrare, o bună capacitate de a cuprinde, analiza şi de a acţiona lucid, rapid şi corect în situaţii de criză sunt doar câteva din caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească un polițist pentru a face parte din SIAS.

Lumea îi vede acționând în situații de criză, în timpul perchezițiilor, în timpul raziilor și niciun infractor nu îndrăznește să opună rezistență atunci când este somat de un “mascat”. Intervin în momente dificile solicitându-le puterea de concentrare, forța fizică, însă la finalul fiecărei misiuni ofițerii Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale se întorc la pregătirea continuă pe care o fac pentru a fi din ce în ce mai buni. “Noi ceea ce facem se rezumă, așa ca un titlu, la lucrurile speciale, intervenim în cazurile cele mai dificile, acolo unde riscul și pericolul sunt cele mai mari, unde forțele sunt depășite, atât ca număr, ca abilități, ca materiale din dotare. Toate acestea presupun un risc extraordinar de mare care se rezumă la protecția vieții, a integrității, de aici pleacă și abilitățile noastre de formare. Totul se dezvoltă pentru a reuși să duci la bun sfârșit atribuțiile pe care le ai”, spune Vio, unul dintre ofițerii care lucrează în cadrul SIAS Dolj. Pentru că lucrează mereu într-o echipă tactică, Marius, un alt ofițer “mascat” își completează colegul. “Asta este o porțiune foarte mică, pentru că principalele atribuții nu sunt acestea, să te duci când se bat unii în stradă. Noi prea puțin ajungem la astfel de evenimente. Ideea de bază este să acționăm ca echipă tactică”, povestește Marius. Îi vedem deseori în imaginile surprinse în timpul perchezițiilor. Intervin pentru că niciodată nu poate fi prevăzut posibilul pericol de dincolo de ușă. “Fiecare individ din echipa tactică are un rol bine determinat. Fiecare trebuie să știe ce are de făcut și se exersează aceste chestii până ajung la nivelul de reflex. În cazul unui uz de armă, tocmai din această cauză se fac antrenamente la rece, fiecare exersează în poligon ca să intervină memoria musculară. Un profesionist în mânuirea armamentului nu trebuie să stea atunci să se gândească dacă a priza corectă pe armă, dacă țintește cum trebuie, chestiile acestea trebuie să vină din reflex, ca un automatism. El trebuie să se focuseze pe altceva, condițiile, dacă are voie să facă uz de armă, care sunt țintele ce trebuie imobilizate. E o diferență majoră între tacticile militare și tacticile poliției, polițiștii acționează împotriva unui suspect, ei nu acționează decât atunci când sunt obligați sau când sunt atacați, pe când militarii se antrenează să nimicească inamicul”, a mai completat Marius.

 

Mereu în gardă

Ofițerii SIAS sunt mereu pregătiți să intervină. Niciodată nu știi când în aria de competență este nevoie de intervenția trupelor speciale. “Ești la dispoziție tot timpul, mereu trebuie să pleci repede, există și un timp de răspuns. Mai degrabă sunt misiunile planificate. Rar se merge pe ideea <>. Nu prea ajungem noi la asemenea evenimente”, povestește Marius. Amândoi ofițerii craioveni sunt trăgători de elită ai Ministerului de Interne și mereu se pregătesc alături de colegii lor pentru a acționa în diverse situații. Pe lângă misiunile “în forță”, mascații trebuie să le asigure, dacă situația o impune, protecția magistraților sau a altor polițiști a căror integritate este amenințată. “Una dintre atribuțiile noastre și pentru care ne antrenăm este protecția magistraților, pe aceste premise noi nu prea ne antrenam deși unii dintre noi au fost școliți afară, știam despre ce este vorba, dar pentru că nu s-a întâmplat până acum doi ani, stăteam și ne întrebam pentru ce să o facem. Tot nucleul de pregătire, că e vorba de misiunea de percheziție, de descindere, de razie, trebuie să conțină aceste elemente. Diferența de misiunile în care suntem toți și misiunile în care e un singur om sau chiar doi o face numărul nostru, însă ca abilități de pregătire, de anduranță fizică, forță, pe linia autoapărării ce implică o bună cunoaștere a procedurilor, cunoașterea procedurilor cu materialele din dotare, baston, tonfă, nu mai vorbim de tehnicile încătușare. În cazul protecției, în afară de ceea ce se întâmplă, riscul cel mai mare nu e al tău, e al obiectivului pe care îl ai în pază. Îl aperi, așa cum scrie la lege, așa cum am și depus jurământul, cu prețul vieții. Pentru a face acest lucru, trebuie să ai cunoștințele necesare, iar pregătirea este continuă. Tu trebuie să fii cu un pas înaintea infractorilor”, a mai explicat Vio.

 

Specializați peste ocean

Ofițerii craioveni au participat la mai multe sesiuni de profesionalizare. Și cum americanii au cea mai puternică structură specială – SWAT – mascații craioveni au mers până în Statele Unite ale Americii pentru a învăța cum acționează colegii lor de peste ocean. “O mare parte din procedurile noastre sunt inspirate din cele ale americanilor. Ei sunt cam peste tot în lume, ei au întâmpinat cam toate aceste situații, ei și le regăsesc în realitate, evenimente în care și-au pierdut colegi, situații diverse”, a mai povestit Marius. Însă, și polițiștii români se pot lăuda cu situații pe care americanii nu le întâlnesc pe teren. “În ceea ce privește negocierea, americanii au rămas cu gura căscată atunci când le-am spus că noi negociem face to face în 90 la sută din situații. La ei este exact invers, ei nu se văd cu infractorul, negociază numai prin telefon. Ideea aceasta cu negocierea e foarte complexă: există tehnici de influențare a suspectului, reguli pe care să le respecți. Nouă șeful echipei de negociatori din FBI, pe care l-am cunoscut în timpul unui stagiu de pregătire, ne-a spus că cei mai buni negociatori ai lor sunt cei care au avut experiență de investigatori. Ești polițist pe teren, nu te duci să îi oferi terapie suspectului”, a mai explicat Marius.

 

Adresele greșite nu sunt erorile mascaților

Nu de puține ori s-a întâmplat ca în presă să apară imagini cu lucrătorii SIAS care au descins în diverse locuințe fără ca acolo să existe infractorii pe care îi căutau. Însă ei doar pun în executare un mandat eliberat de magistrați. Iar dacă informațiile adunate de anchetatori relevă faptul că la adresa menționată în mandatul de percheziție a locuit sau posibil să fi ascuns probe infractorul vizat de anchetă, mascații sunt obligați să pătrundă în incintă. Și cum fiecare misiune are specificul ei, echipa tactică trebuie să se orienteze la fața locului pentru ca la finalul acesteia să spună că au îndeplinit obiectivul pe care l-au avut în acel moment. Și pentru a ajunge la această concluzie, tot timpul trebuie să își ascută simțurile, să se pregătească fizic și psihic și atunci când strigă “Poliția, deschide!” infractorul să nu mai aibă nicio șansă de scăpare.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.