Actualitate
Se măresc amenzile pentru persoanele care nu respectă măsurile ordonanței militare

Marcel Vela, Ministrul Afacerilor Interne, a prezentat duminică, 29 martie, prevederile Oronanței militare numărul 4. Astfel, se înăspresc amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă masurile impuse de autorități: minimum 2.000 de lei şi maximum 20.000 de lei, faţă de minimum100 şi maximum5.000 de lei, cum sunt în prezent. 

Ordonanța militară numatul 4 mai prevede urmatoarele:

Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum 
tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat. 
 Circulația persoanelor care au împlinit 65 de ani în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura 
nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei. Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.

Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de 
asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu 
carantinarea lor. Persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate 
să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.