Actualitate
Reținut după ce a jefuit o casă de pariuri

Un tânăr de 20 de ani, din Craiova, a fost reținut de polițiști și este bănuit că în noaptea de 2 octombrie a comis o tâlhărie, după ce a intrat într-o sală de jocuri de noroc și a sustras suma de 8.000 de lei. 

"Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova au identificat ieri un bărbat de 20 de ani, din Craiova, bănuit de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

Oamenii legii au stabilit faptul că acesta, în noaptea de 2/3 octombrie a.c., în jurul orei 00.30, ar fi pătruns într-o sală de jocuri de noroc, din Craiova, ar fi ameninţat-o pe operatoare, fără a exercita acte de violenţă asupra acesteia şi a sustras suma de 8.000 de lei.

Bărbatul a profitat de faptul că operatoarea era singură în unitate, iar pentru a nu fi recunoscut, acesta a purtat un hanorac cu glugă, iar faţa era acoperită cu o eşarfă.

Poliţiştii au efectuat şi o percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului în cauză, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri susceptibile a fi fost folosite la săvârşirea faptei.

În urma probatoriului administrat de poliţiştii doljeni, bărbatul de 20 de ani a fost reținut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj, fiind bănuit de săvârşirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În cursul acestei zile, bărbatul urmeaza să fie prezentat unităţii de parchet, cu propunere de arestare preventivă", au declarat reprezentanții IPJ DOLJ. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.