Actualitate
Reprezentant al Primăriei din Carpen, dosar penal după ce lovit cu pumnul un bărbat

Un bărbat de 37 de ani, din Carpen, a sesizat polițiștii că reprezentantul primăriei din aceeași localitate l-a lovit cu pumnul, pe fondul unor discuţii în contradictoriu. 
Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii au întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă. 

"În cursul zilei de ieri, 19 mai, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Breasta au fost sesizaţi de un bărbat de 37 de ani, din Carpen, cu privire la faptul că mai multe persoane taie material lemnos de pe marginea unui drum din localitate, iar el nu poate trece cu autoturismul.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, iar din verificările efectuate s-a stabilit că era vorba despre o activitate organizată de primăria localităţii respective, pentru amenajarea spaţiului verde existent pe marginea drumului public.
La un moment dat, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, bărbatul de 37 de ani ar fi fost lovit cu pumnul de un bărbat de 52 de ani, reprezentant al primăriei din localitate.
Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii au întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă", au declarat reprezentanții IPJ Dolj. 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.