Actualitate
Prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţe. Infractorii își diversifică în permanență metodele de abordare a viitoarelor victime!

Pentru a înșela cetățenii, infractorii își diversifică în permanență metodele de abordare a viitoarelor victime. ”POMANA” reprezintă una dintre aceste metode care face multe victime, cu precădere în rândul persoanelor vârstnice. Ea este o metodă simplă, dar extrem de eficientă pentru infractori.

Este cunoscut faptul că persoanele de vârsta a treia, în condițiile în care acestea locuiesc, în multe cazuri, singure și sunt dornice de comunicare, acceptă mai ușor prezența unor persoane străine în casele lor. Infractorii, în dese rânduri, își aleg ”cu grijă” victimele, în timp ce acestea iși fac cumpărăturile, iar apoi le urmăresc până la domiciliu. Iată cum se derulează o scenă de furt din locuință prin această metodă: persoane, de multe ori de sex feminin, îmbrăcate în haine închise la culoare (de doliu), se prezintă la ușile vârstnicilor cu produse alimentare, pentru pomenirea unor rude decedate, iar în timp ce una dintre persoane vorbește cu proprietarul, cealaltă sub diverse pretexte ( de exemplu: folosirea toaletei), scotocește prin casă. În alte situații, infractorii oferă cu titlu de ”pomană” sume mici de bani, dar înmânează viitoarelor victime bancnote cu valoare mai mare și solicită rest. După ce gazda care
primește ”pomana” înmânează restul, infractorul solicită bancnote de o altă valoare decât a celor primite. În această situație, victima este nevoită să acceseze un alt loc de depozitare a banilor sau să meargă într-o altă încăpere pentru a da curs cerinței acestei persoane. În acest timp infractorii sustrag bani, bijuterii sau alte bunuri mici și de valoare care pot fi ascunse ușor în buzunare. În scurt timp aceștia încheie discuția cu proprietarii și se fac nevăzuți. Pentru a nu fi victime ale unei astfel de infracțiuni recomandăm cetățenilor :
- să nu permită accesul în locuință necunoscuților care vin să ofere pomană;
- să nu păstreze în casă, în locuri ușor accesibile, sume importante de bani.
Infractorii cunosc locurile în care vârstnicii își țin de obicei banii sau obiectele de
valoare și acționează cu rapiditate. Niciodată nu depășesc timpul alocat unei
pretinse vizite la toaletă.

În cazul în care ați fost victima unei astfel de infracțiuni, adresați-vă cât mai rapid, celei mai apropiate unități de poliție, pentru a spori șansele ca infractorii să fie identificați, iar prejudiciul recuperat!

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.