Actualitate
OMAGIU REGELUI MIHAI I

Regele Mihai I al României a fost o personalitate remarcabilă a istoriei românilor timp de aproape un veac nu numai din punctul de vedere al rolului pe care l-a jucat în calitate de Suveran, ci și ca o prezență discretă, simbolică, în ultimele decenii. Ca Rege a avut un destin marcat, la început, de o domnie prematură, la numai șase ani, sub tutela unei Regențe, între anii 1927 și 1930, domnie întreruptă de restaurația pe tron a tatălui său, Regele Carol al II-lea.

A fost înscăunat Rege pentru a doua oară, în septembrie 1940 și uns cu Sfântul Mir în catedrala Patriarhală, în împrejurări extrem de dificile pentru România. În ultimele patru luni de domnie ale tatălui său, teritoriul românesc fusese sfârtecat de vecini: Basarabia anexată din nou de Uniunea Sovietică împreună cu nordul Bucovinei, nord-vestul Transilvaniei acaparat de Ungaria și Cadrilaterul (sudul Dobrogei) cedat Bulgariei. Dincolo de această grea moștenire, tânărul Rege a trebuit să suporte și o restrângere a prerogativele sale regale, cu excepția celor reprezentative, pur simbolice, adevăratul Conducător al Statului fiind generalul Ion Antonescu.

Nu a fost nicidecum o domnie liniștită. Cu repeziciune s-au petrecut evenimente cruciale: intrarea României în războiul al II-lea mondial alături de Germania nazistă, acțiunea sa curajoasă, de la 23 august 1944, de întoarcere a armelor și trecerea de partea Națiunilor Unite, încercarea de a rezista planului elaborat de comuniștii din România, cu sprijinul sovieticilor, în vederea preluării puterii cu scopul de a instaura un regim asemănător celui stalinist. În fine, Regele, abandonat de Puterile occidentale, aceleași Puteri care-i recunoscuseră meritele în ceea ce privește înfrângerea nazismului și scurtarea războiului, a trebuit să suporte umilințele unei alungări de pe tron, prin șantaj, precum și un lung exil, departe de țara în care s-a născut și asupra căreia a domnit prea puțin.

Din exil, a denunțat așa-zisul act al abdicării, iar prin mesajele adresate românilor, a întreținut mereu vie flacăra speranței redobândirii libertății și a restaurării democrației. Cu demnitate, onestitate și perseverență, nu a încetat să condamne regimul comunist din România. La nivel personal, împreună cu Principesa Ana de Bourbon-Parma, cu care s-a căsătorit în iunie 1948 și care timp de aproape 50 de ani nu a apucat să cunoască țara soțului său, a trebuit să supraviețuiască în exil și să-și întrețină familia numeroasă (cele cinci fete), practicând diferite profesiuni: broker la bursă, pilot de încercare, fermier și mecanic auto.

Odată cu prăbușirea comunismului, a sperat că poate reveni în țara sa, pentru a reînnoda un fir al istoriei întrerupt brutal de comuniști în 1947. Din păcate, noul regim de la București nu i-a permis reîntoarcerea. După o scurtă vizită de Paște în anul 1992, a putut reveni în țară abia în anul 1997, când și-a redobândit și cetățenia română ce-i fusese retrasă de comuniști în 1948. De la repatrierea sa, Regele Mihai a fost o prezență discretă la nivelul unei opinii publice ce nu era pregătită încă să-l accepte în mijlocul ei. Cu o infinită răbdare și înzestrat cu darul iertării, Regele a știut să treacă peste aceste momente, fără îndoială dureroase. Și-a dat seama de daunele profunde provocate de comunism la nivelul mentalului colectiv și de dificultățile de percepție, în rândurile opiniei publice, a rolului istoric și simbolic al Casei Regale. Fără a avea la îndemână alte mijloace decât relațiile sale personale cu familiile regale din Occident, cu care, de altfel, era înrudit, Regele Mihai a militat și sprijinit intrarea României în NATO și Uniunea Europeană, convins fiind că numai așa putem consolida regimul democratic. Odată cu împlinirea vârstei de 90 de ani s-a retras cu discreție în umbra „Coroanei României”, imaginea sa publică urmând a fi reprezentată prin intermediul membrilor Casei Regale. Împreună cu dispariția sa, o întreagă pagină de istorie contemporană, pe care a scris-o prin propria contribuție, devine trecut, dar, în egală măsură și pildă pentru generațiile prezente și viitoare. Rămâne în memoria contemporanilor drept un exemplu de onestitate, verticalitate, devotament și sacrificiu. Printre multe alte lucruri memorabile, nu trebuie să uităm că de numele Regelui Mihai I rămâne strâns legată înființarea Universității din Craiova la 25 aprilie 1947.

Pioasă și eternă recunoștință!

Prof.univ.dr.habil. Sorin Liviu DAMEAN

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.