Actualitate
O angajată DGASPC Dolj a fost diagnosticată cu coronavirus. Teste pentru 623 de persoane.

După ce o angajată a DGASPC Dolj a fost diagnosticată cu coronavirus, autorităţile au declanșat o anchetă epidemiologică, iar trei colegi de birou care au intrat în contact direct cu aceasta au fost izolați la domiciliu, sub monitorizarea medicilor de familie. 

"Ca urmare a anchetei epidemiologice din cadrul DGASPC Dolj, s-a stabilit că din cele șapte persoane care lucrează în același birou cu persoana diagnosticată, trei au intrat în contact direct cu aceasta. Prin urmare, cei trei angajați au intrat în izolare la domiciliu, fiind monitorizați zilnic de medicii de familie.

Totodată, conducerea DGASPC Dolj în colaborare cu reprezentanții DSP Dolj, au stabilit ca 323 persoane care sunt în izolare la locul de muncă, în centrele rezidențiale, să fie testate cu ajutorul medicilor din cadrul unității și care au fost instruiți în acest sens de specialiștii epidemiologi. De asemenea, în data de 9 mai, alte peste 300 de persoane din cadrul DGASPC Dolj, care urmează a intra în izolare la locul de muncă, vor fi testate pentru SARS-COV2", au precizat reprezentanții Prefecturii Dolj. 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.