Actualitate
Măsuri de ordine publică la Super Rally

Sâmbătă, 14 septembrie, în intervalul orar 08.00-18.00, AMC Raiting organizează etapa a-III-a din cadrul Campionatului Național de Super Rally în municipiul Craiova.

Măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării concursului automobilistic vor fi asigurate de efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile
Craiova. Competiția se bucură de participarea unui public numeros, fapt pentru care transmitem spectatorilor următoarele recomandări :
- să respecte măsurile stabilite de organizator și forțele de ordine;
- să evite deplasarea sau staționarea pe sectoarele de drum, pe care vor fi
dispuse restricții de circulație;
- să respecte locurile stabilite de organizator pentru spectatori și să se dispună
numai în zonele destinate staționării publicului, fără a pătrunde în spațiul
destinat concursului;
- să supravegheze îndeaproape copiii;
- să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale.
Pe perioada manifestării, participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.