Actualitate
Ion Cupă a fost repus în funcția de președinte ALDE Dolj

Deputatul Ion Cupă a fost repus în funcția de președinte ALDE Dolj, după ce Curtea de Etică și Arbitraj ALDE a soluționat contestația pe care acesta a formulat-o la hotărârea adoptată în Biroul Executiv privind radierea sa din registrul membrilor de partid. 

Ion Cupă a fost repus în funcția de președinte ALDE Dolj cât și în cea de vicepreședinte național al partidului, cu toate drepturile și obligațiile prevăzute de statutul partidului.

Echipa ALDE Dolj intră unită într-o nouă etapă politică.

”A fost o perioadă de tensiuni politice care au avut efecte și asupra activității organizației doljene. Important acum este faptul că  această etapă a fost depășită prin dialog și înțelegerea reciprocă a punctelor de vedere diferite. Pornim la un nou drum! Cu toți membrii noștri care cred în capacitatea noastră comună de a face performanță și de a-i reprezenta așa cum se cuvine pe miile de votanți ALDE din județul Dolj”- precizează deputatul Ion Cupă, liderul ALDE Dolj.

        

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.