Actualitate
Femeie reținută după ce a prezentat un act de identitate fals la bancă

Polițiștii de investigații criminale au reținut pentru 24 de ore o femeie de 31 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și fals privind identitatea.

La data de 20 ianuarie a.c., Poliția Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată de un lucrător al unei sucursale bancare, din municipiu, cu privire la faptul că, o femeie a prezentat la casieria unității un act de identitate fals și ar fi încercat să retragă o sumă de bani.

 

Din verificările efectuate polițiștii au identificat o femeie de 31 de ani, din municipiu, care ar fi prezentat la o unitate bancară, o carte de identitate falsă ce conținea fotografia ei și datele de stare civilă ale unei femei de 41 de ani și folosindu-se de aceasta ar fi încercat să retragă suma de 18.000 lei, ce se afla în contul deschis pe numele femeii de 41 de ani.

 

La data de 21 ianuarie a.c., în urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Râmnicu Vâlcea au dispus reținerea femeii pentru 24 de ore, aceasta fiind cercetată sub aspectul comiterii infracțiunilor de uz de fals și fals privind identitatea.

 

Astăzi, femeia o să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.

© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.