Actualitate
Cerșetorii din Craiova, luați în vizor de polițiști

Poliția Locală a Municipiului Craiova a declanșat o amplă acțiune ce are ca obiect eradicarea faptelor de cerșetorie ce se desfășoară pe domeniul public, proprietate a municipiului Craiova. Au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 19.200 lei.

Pesoanele depistate că apelau la mila cetățenilor au fost conduse la sediul Poliției Locale, identificate, percheziționate – conform procedurilor legale – aplicându-se măsurile prevăzute de actele normative în vigoare. În acest sens au fost aplicate 128 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 19.200 lei – potrivit prevederilor art. 2, pct. 3 din Legea nr. 61/1991 actualizată (care incriminează faptele de apelare, in mod repetat, la mila publicului, de catre o persoana apta de munca, precum si determinarea unei persoane la savarsirea unor astfel de fapte), totodată dispunându-se și măsura complementară de confiscare a sumelor de bani rezultate din activitatea de cerșetorie, în cuantum de 647,50 lei, sumă ce a fost depusă în conturile speciale aflate la Trezoreria Craiova. În trei cazuri, din cauza faptului că au fost folosiți copii minori în practicarea cerșetoriei, au fost anunțați funcționarii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj. Persoanele care apelau la mila cetățenilor, mai ales în preajma semafoarelor rutiere, în intersecțiile aglomerate ale municipiului Craiova, constituie un real pericol pentru participanții la trafic. De asemenea, majoritatea acestora, au domiciile în Caracal, Balș, dar și în județe din nord-vestul țării, motiv pentru care aceștia au fost îndrumați către localitățile de domiciliu. Poliția Locală roagă cetățenii și, în special conducătorii auto, să nu mai ofere sume de bani sau alte bunuri persoanelor ce practică cerșetoria, persoane ce sunt apte de muncă. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

Sondaj
Cine are dreptate în situația lui Gică Popescu?
Clubul are dreptate, Popescu este un simbol pentru Oltenia
Suporterii au dreptate, trădarea nu se iartă
© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.