Actualitate
Au fost semnate contractele pentru construcția ultimelor două tronsoane ale Drumului Expres Craiova - Pitești

 

Miercuri, 16.09.2020, CNAIR a semnat contractele pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4 din Drumul Expres Craiova - Pitești, cu ofertantul declarat câștigător ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.

 

 

Valoarea contractului pentru tronsonul 3 este de 670.717.330,94 lei fără TVA,

Traseul are o lungime de 31,75 km.

Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile.

La semnarea contractului au participat Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și Ludovic Orban, Premierul României.

„Aş mai relua un pic povestea Drumului Expres Craiova - Pitești. Odată cu decizia Ford de a investi în România - grupul Ford a purtat negocieri cu Guvernul României și, în cadrul unui memorandum pe care l-am discutat cu reprezentanții investitorului, printre punctele  înscrise în memorandum a fost înscris acest obiectiv de investiții, Drumul Expres Craiova - Piteşti. Imediat după semnarea memorandumului - evident, în Guvernul României, ministrul transporturilor eram eu și sunt și semnatar al acelui memorandum - imediat ne-am apucat de lucru, am realizat studiul de fezabilitate, am aprobat documentația tehnico-economică prin Hotărâre de Guvern, în 2008, pentru toată lungimea Drumului Expres Craiova - Pitești. Din păcate, în 2008 a trebuit să părăsim guvernarea şi iată că suntem în anul 2020 și abia în anul 2020 reușim să semnăm contractele de 'design and build', de proiectare şi construcție pe toate cele patru tronsoane ale Drumului Expres Craiova - Pitești.

Astăzi se va semna, în urma procedurii de licitație, contractul între beneficar - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, reprezentată de doamna director general Mariana Ioniță și consorţiul câștigător, care a avut cea mai bună ofertă, cu cel mai bun preț și cele mai bune condiții dintre consorțiile care au participat la procedura de licitație. Trebuie să fac o precizare: licitația, deși Comisia de licitație a decis clar cea mai bună ofertă, la cel mai bun preț și cu cele mai bune condiții tehnice și cu cea mai mare experiență în materie de realizare a unor astfel de obiective de investiții, s-au trezit două firme care au venit în România de pe vremea PSD-ului, care nu au niciun contract în spate, care nu au niciun fel de argument să conteste, pentru că se pare că sunt unii contestatari care au un singur scop: să blocheze procesele de dezvoltare a infrastructurii de transport în România. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația și, deși Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestaţia, firmele respective, una chineză, una turcă, au decis să atace și Curtea de Apel, încercând inclusiv să împidice semnarea contractului. Eu aşa ceva nu am văzut, un asemenea boicot. Îl consider inacceptabil, le transmit clar un mesaj că dacă au venit în România şi dacă își imaginează că așa vor să aibă lucrări la România, pe calea pe care au pornit, nu vor face altceva decât să-şi ostilizeze întreg guvernul și toate instituțiile şi mai ales populația țării, drept pentru care în guvern, deoarece legea ne permite, am adoptat un memorandum, în guvern, prin care am decis semnarea contractului, după respingerea contestației de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Din punct de vedere legal, avem acest drept și ca urmare, se va semna contractul de proiectare și construcție cu consorţiul care a fost declarat câștigător.

Ţin foarte mult la acest proiect. Este un proiect extrem de util pentru România, pentru Pitești, pentru județul Argeș, pentru Craiova, pentru Dolj. Este un proiect care asigură legătura între Craiova și Pitești pe o structură de drum rapid, de drum expres, care va crește viteza de deplasare între Pitești și Craiova, care pe de o parte se leagă cu Coridorul IV Pan-European, leagă Craiova, Oltenia, cu Coridorul IV Pan-European. Pe de altă parte, având în vedere că avem în plan realizarea autostrăzii Calafat-Lugoj, de asemenea, va oferi o variantă alternativă pentru transport, inclusiv tuturor transportatorilor și tuturor celor care vor să se deplaseze de la Constanța, București, din toată zona spre granița de vest, înspre Europa”, a declarat Orban.

 

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Drum Expres Craiova – Pitești, Tronsonul 3, între localitățile Slatina și Colonești.

 

 

 

Valoarea contractului pentru tronsonul 4 este de 617.080.915,60 lei fara TVA,

Traseul are o lungime de 31,88 km.

Sursa de finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile.

 

Construcția acestui tronson de drum expres se desfășoară pe teritoriul județului Argeș și începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localitățile Albota și Costești, ocolește pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1 București - Pitești la km 121+185.

 

Durata contractelor este de 36 de luni, din care:

 

·         12 luni perioada de proiectare,

·         24 luni perioada de execuție a lucrărilor.

 

Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 de luni.

 

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.