Actualitate
Atenție la telefoanele ce anunță accidentele rudelor!

În perioada 04 – 06 decembrie a.c., efective de poliţie din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Dolj – Secţiile urbane ale Poliţie municipiului Craiova, în colaborare cu poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au desfăşurat activităţi de prevenire, având drept scop creşterea gradului de informare a cetăţenilor, în special a persoanelor vârstnice, în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare în fapte de natură penală săvârşite prin metoda accidentul devenind astfel subiecţi pasivi ai infracţiunilor.

În cadrul acestei activităţi au fost instruite peste 1000 de persoane, întâlnite de poliţişti pe stradă, în pieţe, centre comerciale, precum şi în alte locuri publice, cărora le-au fost prezentate recomandări pentru prevenirea înşelăciunilor prin metoda “Accidentul” şi a furturilor din locuinţe prin distragerea atenţiei, evitarea permiterii accesului în locuinţe a persoanelor necunoscute sub diferite pretexte, apelarea cu încredere la reprezentanţii autorităţilor în cazul luării la cunoştinţă de săvârşirea unor astfel de fapte, dar şi creşterea gradului de informare a persoanelor vârstnice cu privire la modurile de operare ale autorilor de înşelăciuni. Astfel, în cadrul activităţii preventive au fost dezbătute aspecte precum manifestarea unei atenţii deosebite privind agenţii comerciali, reprezentanţi ai anumitor societăţi ce se ocupă cu deratizarea în blocuri, promoţii la diferite produse, presupuşi lucrători la diferite instituţii de gaze, electricitate, încurajarea şi deprinderea unor comportamente şi atitudini proactive de către persoanele vârstnice prin înştiinţarea de îndată a autorităţilor în cazul luării la cunoştinţă de astfel de fapte. De asemenea, persoanele în vârstă au fost sfătuite să nu depună sume de bani în conturile unor persoane necunoscute şi să contacteze imediat membrii familiei sau persoanele apropiate cât şi cele mai apropiate secţii de poliţie. Cu această ocazie au fost distribuite pliante din Campania iniţiată de IPJ DOLJ intitulată „Te-am sunat să-ţi spun că sunt OK!” cu sfaturi şi recomandări preventive.

 

MODURI DE OPERARE FOLOSITE

 

•        Victimele sunt sunate de către persoane necunoscute, recomandându-se ca fiind rude apropiate, medici sau avocaţi ai acestora şi, sub pretextul că au provocat accidente rutiere sau alte evenimente nefericite, le solicită sume de bani pentru soluţionarea problemelor (despăgubire, plata cauţiunii, costul intervenţiei chirurgicale etc).

În general, victimele sunt alese din rândul persoanelor în vârstă sau cu o situaţie materială bună si sunt apelate pe telefonul fix.

 

•        Victimelor li se indică să achiziţioneze cartele telefonice cu credit, urmând ca acestea să transmită escrocilor codurile de reîncărcare. În momentul în care victimele sunt apelate, autorii le indică acestora să menţină legătura telefonică pe toată durata efectuării tranzacţiilor astfel încât să nu aibă posibilitatea verificării veridicităţii câştigurilor.

 

•        Victimele sunt sunate de către persoane necunoscute, care se prezintă ca fiind reprezentanţi ai unor societăţi de telefonie mobilă sau posturi de televiziune şi, sub pretextul câştigării unor sume foarte mari de bani, le solicită acestora să trimită contravaloarea unor aşa-zise taxe de câştig, (TVA sau sume necesare deblocării premiului câştigat), în vederea intrării în posesia premiului.

 

RECOMANDĂRI PREVENTIVE

 

•        Nu acceptaţi în nicio împrejurare să trimiteţi sume de bani unor persoane care vă contactează telefonic şi pretind că sunt rude ale dumneavoastră sau cunoştinţe ale acestor rude! Verificaţi întotdeauna apelul telefonic, înainte de a face orice tranzacţie bănească!

 

•        Vârstnicii sunt o categorie vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni. Explicaţi-le persoanelor vârstnice din familie că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!

 

•        Nu oferiţi niciun fel de date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutor;

Nu trimiteţi date personale sau copii după cartea de identitate, buletin, cărţi de credit/debit, etc. pe mail/fax.

 

•        Nu trimiteţi coduri de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice unor persoane străine, indiferent de calitatea pe care acestea susţin că o au (deseori infractorii îşi asumă o calitate oficială - avocat, procuror, poliţist).

 

•        Nu daţi crezare veştilor prin care aţi fost anunţaţi că sunteţi “fericiţii” câştigători ai unor concursuri la care nu aţi participat; simpla utilizare a serviciilor unui furnizor (de telefonie, cablu tv etc.) nu presupune înscrierea automată la vreun concurs, fără consimţământul abonatului!!

 

•        Nu acceptaţi în niciun caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru ridicarea unor premii, aducerea unui autoturism sau alt bun, la care aţi fost anunţat câştigător. Plata impozitelor sau a altor taxe se realizează ulterior!

 

Pagină realizată cu sprijinul IPJ Dolj

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.