Actualitate
Amenzi de 3.000 de lei la Târgul de săptămână Făcăi

În această dimineață, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au desfășurat o acțiune în Târgul de săptămână Făcăi şi în zona adiacentă acestuia, pentru a se asigura ca sunt respectate prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19.
 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au depistat 14 persoane care nu au respectat prevederile legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid 19,  fiind astfel aplicate 14 sancţiuni contravenţionale conform Lg 55/2020,  în valoare de 3.000 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie. Precizăm faptul că nerespectarea masurilor individuale de protecție se sancţionează cu amendă, limitele amenzilor fiind cuprinse între 500 și 2500 de lei. Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.