Actualitate
Aeroportul Craiova: Se reiau zborurile. Ce măsuri de prevenție anunță reprezentanții aeroportului

Aeroportul International Craiova anunță că începând de vineri, 19 iunie, va începe operarea zborului Craiova - Koln, de două ori pe săptămână, lunea și vinerea. Distanțarea de doi metri dintre pasageri este principala măsură care va fi aplicată în terminal, reprezentanții aeroportului spun că deja au fost construite culoare speciale de acces spre îmbarcare. 

O noua regulă pentru a preveni aglomerația a fost anunțată, astfel, în interiorul terminalului nu vor avea acces decât pasagerii, în baza buletinului de îmbarcare.

"Din Craiova, pe moment, se vor efectua zboruri doar în Germania, la Koln. Este destinația unde vom zbura, începând de vineri, 19 iunie. În ceea ce privește celelalte destinații, în fiecare săptămână, conform Hotărârii de Guvern va fi publicată lista cu țările unde se poate zbura. Deocamdată vom avea doar zboruri de Germania. Referitor la măsurile de prevenție, ni se impun anumite restricții către pasageri, dar și restricții pe care trebuie să le luăm noi, ca aeroport. Una dintre cele mai importante măsuri este păstrarea distanței fizice între pasageri. Am făcut culoare speciale în care oamenii sunt rugați să păstreze o distanță de doi metri. Vom avea anunțuri repetate prin stația radio prin care vom solicita păstrarea acestei distanțe. O altă măsură este că în terminale nu vor avea acces decât pasagerii, fără însoțitorii acestora. Vor fi termoscanați, iar în funcție de temperatură vor avea acces în terminal. La sosire, pasagerii vor completa o declarație ce va fi înmânată reprezentanților DSP", a declarat directorul Aeroportului Internațional Craiova, Adrian Predescu. 

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.