Actualitate
Acțiuni preventive desfășurate în ultimele zile de polițiștii rutieri
Luni, 19.02.2018, efectivele Serviciului Rutier – B.D.N.E, împreună cu agenţi rutieri din cadrul Biroului Rutier Craiova şi Poliţiilor municipale şi orăşeneşti au executat o acţiune pe linia prevenirii si combaterii accidentelor provocate de neacord
La această activitate au participat 38 de polițiști care au aplicat 138 de sancțiuni contravenționale, 24 dintre ele pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor,  în timp ce două sanciuni au fost aplicate pentru neacordarea priorității vehiculelor. De asemenea, au fost reținute 35 de p.c. și retras un certificat de înmatriculare.        
Numitul G. Constantin Grigore, 33 de ani, din localitatea Ostroveni, jud. Dolj, a fost depistat conducând autoturismul pe str. Matei Basarab și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar strada. A fost sancționat conform prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep.
În perioada 16-18.02.2018, efectivele Biroului Rutier au acţionat în municipiul Craiova pentru prevenirea accidentelor de circulaţie generate de conducerea vehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice  sau a substanţelor psihoactive, înregistrându-se următoarele rezultate :
-         conducători auto testați alcoolscopic - 131;
-          total sancţiuni contravenţionale aplicate = 33, din care: pentru conducere sub influența alcoolului - 7, pentru constatarea unor alte abateri rutiere - 26.
 Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 17 315 lei
De asemenea, polițiștii rutieri au retras un certificat de înmatriculare și au reţinut 13 permise de conducere, 8 pentru consum de alcool , 5 pentru alte abateri.
Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.