Actualitate
Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea infracțiunilor din domeniul silvic

Polițiștii au organizat activităţi pentru prevenirea infracţiunilor şi contravenţiilor care se comit în domeniul silvic în județul Dolj. În perioada 25 septembrie – 8 noiembrie, oamenii legii au verificat 112 societăţi comerciale, 327 de autovehicule şi au legitimat peste 400 de persoane. Au fost aplicate 171 de contravenții în valoare de peste 38.000 lei.

 

„În perioada 25 septembrie – 8 noiembrie, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj şi Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, dar şi specialişti din cadrul Direcției Silvice Dolj, Gărzii Forestiere Rm. Vălcea și A.J.F.P. Dolj au desfăşurat activităţi pentru prevenirea infracţiunilor şi contravenţiilor care se comit în domeniul silvic.

În perioada amintită, oamenii legii au verificat 112 societăţi comerciale, 327 de autovehicule şi au legitimat peste 400 de persoane. În urma abaterilor constatae, au fost aplicate 171 de contravenţii de sanctiuni contravenționale, 24 dintre acestea conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare totală de peste 38.000 lei. Ca măsuri complementare, a fost confiscată cantitatea de 32,8 mc material lemnos, în valoare de peste 8.000 lei, iar poliţiştii au constatat 25 de infracțiuni, 15 dintre acestea vizând fapte prevzute de Legea 46/2008 privind Codul Silvic.

În ziua de 18 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Rast, împreună cu persoanl silvic, au depistat un tânăr de 28 de ani, din Bistreţ, care ar fi sustras material lemnos. Materialul lemnos ridicat în vederea confiscării, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.